Hamlet

Laboratorul de Artă > Hamlet

Laboratorul de Artă, cu sprijinul Ministerului Culturii, prezintă primele spectacole “Hamlet și noi”, un spectacol-laborator de Antoaneta Cojocaru, după celebra piesă a lui W. Shakespeare. Antoaneta Cojocaru își pune amprenta îmbinând tehnici inovative de arta spectacolului și arta actorului, construind un spectacol puternic, ce traduce într-o manieră contemporană marile teme existențiale dezbătute în opera lui Shakespeare: dragostea, relația cu autoritatea, familia, moartea, renașterea.
Un Hamlet cu trăiri intense și diverse, ce sălăsluiește fără îndoială în sufletul fiecăruia dintre noi, indiferent de vârstă, statut social, pasiuni și interese.

22 de actori – de la actori cu experiență implicați în fenomenul teatral actual, la cei mai valoroși studenți la UNATC, cât și profesioniști din alte domenii de activitate – își pun în “Hamlet și noi”, harul în slujba teatrului, “al cărui rost dintru începuturi și până acum, a fost și este să îi țină lumii oglinda în față.” (W. Shakespeare).

Evoluția fiecărui personaj în parte, de la începutul spectacolului și până la final, se transmite din spațiul numit convențional “scenă”, în cealaltă parte – a publicului, sub forma unei legături emoționale puternice. ”Hamlet și noi” ia forma unu spectacol itinerant, jucat în circuit în case de patrimoniu și clădiri considerate repere în București și din țară, cu scopul de a atrage atenția asupra lor și de a promova astfel patrimoniul cultural autohton.

Distribuție:
Cu participarea extraordinară a lui Adrian Ciobanu, actor al Teatrului Bulandra.
Cu: Anca Florescu, Alexandra Giurcă, Răzvan Răduță, Cristiana Ioniță, Teodora Filip, Brian West.
Horia Fedorca, Alin Potop, Vlad Brumaru, Marina Fluerașu, Alexandru Moldovan, Ciprian Chiricheș, Alexandru Ionescu, Teodora Antal – studenți UNATC.
Ioana Lupu, Maria Bucur, Tatiana Gingărașu, Laura Teodor, Cosmin Rudeanu, Ovidiu Condurache.
Sarah West.
și Antoaneta Cojocaru.
Proiecții video: Sineira Studio
Pregătire muzicală: Adrian-George Popescu
Asistent coregrafie: Brian West
Asistent scenografie: Ileana Zirra
Regizor tehnic: Oana Rainer
Sunet și proiecții: Vlad Ștefan
Lumini: Gabi Bucurenciu / Adrian Pitica
Traducere: Leon D. Levițchi și Dan Duțescu

Program spectacole:

Joi, 25 ianuarie, orele 19:00 la Centrul Cultural pentru U.N.E.S.C.O Nicolae Balcescu

Miercuri, 14 februarie, orele 19:00 la Centrul Cultural pentru U.N.E.S.C.O Nicolae Balcescu

Bilete pe www.iabilet.ro sau rezervări   la 021.336.43.40